sâmbătă, 17 mai 2014

Dezamăgirea și efectele ei


“Pe măsură ce creștem descoperim că până și persoana care nu trebuia să te dezamăgească vreodată, probabil o va face.” (Octavian Paler)

Dezamăgirea își face loc în viața fiecăruia dintre noi, făcându-și simțită prezența în contexte diferite de viața. Pe marea scenă a vieții, uneori, experimentăm această stare care are un impact puternic asupra sistemului nostru emoțional. Dezamăgirea izvorăște din faptul că așteptările noastre sunt fie mult prea mari, nerealiste, fie nu sunt comunicate, verbalizate și clarificate, finalizându-se cu neîmplinirea acestora.

Este o paletă largă de modalități în care putem dezamăgi o persoană, sau de a  fi dezamăgiți. Cu siguranță putem trăi experiența dezamăgirii atât în momentul în care dorința noastră arzătoare este de a cumpăra ceva de la un anumit magazin și acesta este închis, cât și în relațiile noastre (părinți, parteneri, copii etc) și, nu în ultimul rând, dezamăgirea față de noi înșine, de a nu fi la înălțime, de a nu fi buni.

Atunci când ne referim la dezamăgirea din partea celor apropiați, persoane pe care îi considerăm aproape de sufletul nostru și cărora le-am încredințat darul nostru suprem, încrederea, impactul asupra stării noastre emoționale este mult mai mare decât dezamăgirea pe care o trăim atunci când magazinul este închis. În acele momente, de cele mai multe ori,  ne putem simți neîndreptățiți, răniți, cu sufletul jupuit, nedându-ne seama că rădăcina acestei dezamăgiri este bine înfipta în propriile noastre proiecții pe care le facem asupra acelor persoane, poziționându-le pe un piedestal și învestindu-le, supra-apreciind calitățile lor. Ceea ce pierdem din vedere este faptul că acești oameni de care suntem înconjurați, chiar și cei foarte apropiați, au limitele lor, au capacitatea și disponibilitatea lor de a ține cont de valorile noastre și au propriile lor dezamăgiri.

Ceea ce putem face și ceea ce ține de noi înșine, pentru a evita trăirea acestei experiențe în mod repetat, este să ne reevaluăm așteptările, să le comunicăm și să ne asumăm faptul că aceste așteptări pot fi, uneori, și nesatisfăcute.

Deoarece noi ne aflăm într-un continuu proces de învățare și dezvoltare, dezamăgirea ne învață cum să ne pictăm viața în culori pastelate, predându-ne, în același timp, lecția despre apreciere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu