Furia

          Arunci si strigi si strici

ca un uragan,si te arunci

pe tine,cu anumite cuvinte

cu gesturi si nesat

cu verva si putere in glas

Cad,se sparg,se rup,se naruie...

vaze,fotografii,ceasuri,ferestre,ochii de sticla

Inauntrul tau doua ghemotoace se paruie

sunt ranitul tau orgoliu si lumina ca o pacla.

Nu e nimic ce te mai poate opri

Te scutura din cap pana in picioare

Si te izbeste de stanci de pe care apoi te arunci

Lamaia asta beata-furia idioata!

Te zbati sa ii rezisti

dar sa te ascunzi te risti.

Privirea ti se incetoseaza,

mintea ti se ingreuneaza,

sufletul cedeaza

Lacrimi se scurg incet

iar mobilierul casant se frange concret

Cand s-a terminat,

tremuratul de tot te-a scuturat,

Iar lacrimile au incetat...

Te ridici,te asezi si stai...si te gandesti

Oare cine esti?

 O adiere de vant usor

clatina plopii incetisor

iar tumultul furiei vibreaza neincetat

caci realizezi ce ai provocat.

Oare tu furtuna ai chemat?

Cazi prelung si lat

Caci furtuna-i provocat

Si nu poti sa te aduni

Dar ai vrea sa te razbuni

Oare sa-ti fi pus capac?

Un cuvant,o mangaiere,o dulce si fina adiere

Nimic nu te mai poate ridica

Din ceea ce ti-a naruit furia

Este o oboseala,o ingreunare

Si este apasatoare si revoltatoare.

-Diana Stanciu