Tristețea

Priveam in departare la luna de pe cer,
Ma tot gandeam cu ce gresisem,
Daca oare exista cale de intoarcere
Din acel iad al sperantelor stinse.

Cuvintele se infipsera in sufletul meu ca sagetile
Si tremuram cu neputinta de a mi le scoate.
Pieptul mi se zbatea convulsiv,
Incarcat de lacrimi amare.

O data, de doua ori, de o mie de ori
Am fost lasata sa mi se scurga sangele din vene,
Dar am inghitit in sec si am trecut tacut peste ele,
Un zambet fals si un "sunt bine" oferindu-le

Soarele nici ca mai exista...a fost inghitit de nori,
Dar traiam in continuare cu vise de luptatori.
Scrasnind din dinti la greutatea
Ce cu toata malitia ei vroia sa ma distruga,
Sa creeze un gol ce m-ar fi facut sa dispar,
Sa raman doar o amintire si putin praf
Pentru ca lumea sa aibe de ce sa se descotoroseasca.